|
In asta mare de oameni,vad o multitudine de sentimente si gesturi ce par sa le intregeasca pe ale mele.In fond,cred ca si suferinta are limbajul ei si nu tine cont de varsta,experienta,clasa sociala sau avere.Demonii ei te pot captiva intr-un ritual atat de halucinant incat vei ajunge sa adori gustul lacrimilor si prabusirea in tine,in neantul tau propriu,cum cazi in haosul tau intern.
Sunt momente in care simti cum soarta isi bate joc de tine in ultimul hal,cum usor usor imbraci haine de pacalici pentru a o distra. Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca,deoarece nu au curajul fiecarei clipe.De am pune in fiecare moment atata pasiune si atata rabdare incat fiecare clipa sa devina un absolut,o eternitate?Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat,iar cand asteptam nu mai putem invata nimic fiindca nu traim in prezentul concret si viu,ci intr-un viitor fad si indepartat.Incapacitatea de a ne mobiliza,de a actiona si de a ne mobiliza pentru un anumit scop ma face sa ma gandesc ca nu ne deosebim prea mult de celelalte regnuri
.Imi inchipui un Dumnezeu plictisit pana dincolo de margini de acesti oameni care nu stiu decat sa ceara,un Dumnezeu exasperat de trivalitatea creatiei sale,dezgustat de pamant si de cer. Ne-ar trebui date tuturor termene limita: o luna un an sau un veac, timp in care fiecare sa-si simta viata scurgandu-se din vene,cum fiecare petala din suflet i se desprinde,cum aerul pe care il respira e teama si neliniste iar cel inspirat..compatimire.Trebuie sa fii un om care traieste in afara de orice risc pentru a putea compatimi pe altul.
Orice compatimire este un semn de superficialitate.Caci ori plesnesti in fata nenorocirilor iremediabile,in fata destinelor frante,ori amutesti pentru totdeauna.Mila si consolarea sunt nu numai ineficace,dar sunt si insulte.Si apoi,cum sa compatimesti pe altul cand tu insuti suferi infinit?Compatimirea este un sentiment care nu angajeaza.De aceea il gasim la atatia..In lumea asta n-a murit nimeni de suferinta altuia.A fi absolut convins ca nu poti scapa de o soarta pe care ai dori-o altcumva,ca esti supus destinului si ca timpul nu face altceva decat sa actualizeze drama;iata expresii ale agoniei si iremediabilului.Nu este atunci neantul o salvare?Dar cum poate sa existe salvare in nimic?Daca este aproape imposibila salvarea in existenta,cum o sa fie posibila in absenta completa de orice fel de existenta? Incerc simultan exaltarea si depresia, ma domina disperarea si voluptatea in cea mai contradictorie masura.
Imi rasuna sentimentul muzical al amintirilor,cu zile insorite de zambete sincere,colorate de emotii si ocrotite de promisiuni,anii in care bobocul sfios isi dezvolta ambianta in cea impresionanta floare,pentru ca a fost menajat ca atare. Sunt atat de vesela si de trista,incat lacrimile au in acelasi timp reflexe de rai si de infern.
Pentru bucuria tristetii mele,as vrea sa nu mai existe moarte pe acest pamant,a carei fatalitate este atat de groaznica in tristetea pura si adevarata ...
|
Add as a Friend
Send Message
Leave Comment
Add to Favorites
Use This Skin
Report Abuse
91
